Acasă, pe San Siro, AC Milan a învins-o cu 6-0 pe Inter, în Derby della Madonnina din 11 mai 2001. Este cel mai mare scor din istoria derby-ului milanez, un rezultat care rămâne și azi greu de uitat pentru suporterii nerazzurri.
Există un fel special de tăcere care coboară peste San Siro atunci când ordinea firească a fotbalului milanez nu este doar perturbată, ci complet răsturnată. În 11 mai 2001, pe fondul aerului greu de primăvară din capitala Lombardiei, 78.000 de spectatori au venit să vadă cel de-al 246-lea derby oficial. Niciuna dintre echipe nu urmărea Scudetto-ul în acel an, Roma fiind lider în clasament. Dar la Milano, clasamentul ocupă adesea un loc secundar în fața mândriei civice. Ce a urmat nu a fost doar un meci de fotbal, ci o exorcizare de nouăzeci de minute, al cărei scor se șoptește încă, cu un fior, în Curva Nord: Inter 0-6 AC Milan.
Eroul neașteptat din Curva Sud
Dacă l-ai fi întrebat, înainte de fluier, pe orice suporter rossonero cine îi va duce spre glorie, numele lui Gianni Comandini ar fi putut fi destul de jos pe listă. Fotbalul are însă obiceiul de a oferi nemurirea celor neprevăzuți. În doar trei minute, stadionul a explodat. Serginho, care părea să aibă aripi la gleznă în seara aceea, a pornit pe partea stângă și a trimis o centrare joasă, ideală. Comandini a reacționat cu instinctul unui atacant experimentat și a trecut mingea pe lângă Sebastien Frey. Nerazzurrii abia își fixau jambierele când a venit lovitura, iar furtuna abia începea să prindă putere.
Al doilea act al scurtei, dar strălucitoarei apariții a lui Comandini a venit la doar cincisprezece minute distanță. Din nou, Serginho a furnizat muniția, plasând o minge fină în inima careului Interului. Comandini s-a ridicat, suspendat în aerul luminat de reflectoare, și a trimis o lovitură de cap în colțul porții. 2-0. Au fost singurele două goluri ale atacantului în tot sezonul din Serie A, dar rămân două dintre cele mai importante din istoria clubului. Inter, condusă de Marco Tardelli, părea că joacă în nisipuri mișcătoare, incapabilă să urmărească rotațiile fluide ale echipei lui Cesare Maldini.
O lecție de execuție clinică
Fluierul de pauză i-a oferit Interului un refugiu temporar, dar respirul a fost fals. Repriza a doua a devenit un accident auto în slow-motion pentru gazda oficială a partidei. La opt minute după reluare, Federico Giunti a stat în fața unei lovituri libere. Trebuia să fie o centrare, o minge înaltă care să testeze jocul aerian al apărării Interului, dar a scăpat tuturor, apărători, atacanți și unui Frey nemișcat, și s-a cuibărit în colțul îndepărtat. La 3-0, meciul se terminase ca întrecere; la 4-0, devenise o tragedie. Andriy Shevchenko, cel care avea să devină mai târziu cel mai bun marcator din istoria derby-ului, și-a impus în sfârșit autoritatea.
Primul gol al lui Shevchenko a fost o dovadă a mișcării sale inteligente, o lovitură de cap precisă care a transformat o nouă pasă fină a lui Serginho. Ucraineanul a fost neobosit, un rechin care simte sânge în apă. În minutul 77, el a marcat și al doilea, finalizând un contraatac rapid cu nonșalanța cuiva care joacă un meci de antrenament. Suporterii Interului au început să se îndrepte spre ieșiri, incapabili să mai privească demolarea finală a demnității lor defensive. Tabela de marcaj, strălucind în întuneric, părea să funcționeze greșit, afișând o realitate care semăna cu un coșmar febril.
Lovitura finală și un record pentru eternitate
Dreptatea cerea ca omul meciului, Serginho, să aibă ultimul cuvânt. În minutul 81, brazilianul a scăpat la trecere printr-o apărare a Interului spulberată, l-a driblat pe Frey cu o fentă și a rostogolit mingea în poarta goală, stabilind 6-0. A fost un gol care a părut o eutanasie. Fluierul final a sunat puțin după aceea, confirmând cea mai mare diferență de scor din istoria derby-ului milanez. Rezultatul a depășit victoria cu 5-0 pe care Inter o obținuse în 1910, redefinind practic cartea recordurilor pentru un nou mileniu.
Pentru Cesare Maldini, care urmărea din bancă, a fost un moment de profundă reabilitare. Pentru Inter, a rămas o cicatrice care avea să dureze ani de zile să se vindece. Meciul rămâne un punct de reper pentru rossoneri, o evoluție atât de devastator de clinică, încât a depășit clasamentele mediocre ale ambelor cluburi din acel sezon. Nu a fost vorba doar de cele trei puncte, ci de cele șase goluri care au redus la tăcere și au transformat San Siro într-o catedrală roșu-negru pentru o noapte de neuitat din luna mai.